Dialoguri cu Ilinca

Redau mai jos un dialog cu fiica mea, purtat adineauri la telefon:
 - Ilinca, de ce nu m-aţi sunat şi pe mine astăzi când v-aţi trezit?
- Pentru că după ce ne-am trezit am avut alte treburi şi ne-am făcut lecţiile şi acum ne uităm la "Nea Marin miliardar" în reluare.
- Câte lecţii ai făcut?
- Doar trei pagini, sper că nu te superi, pentru că astăzi nu am avut PREA chef. Pa! ...
No comment. Scurt şi la obiect.

 Şi mai am unul, de aseară:
- Mami, cu câţi de I se scrie cuvântul viitor? întreabă.
- Păi hai să despărţim în silabe să vedem, zic eu plină de elan. Să vedem: VI-I-TOR. Câţi de I auzi?
- Unul.
- Hai, măi, mami, ia încearcă şi tu. - VI-I-TOR, zice ea. Aud un I, zice ea râzând şugubăţ.
- Măi, cum să auzi doar un I, tu nu auzi că sunt doi?
- Ba nu. Eu aud un I. Auzi, da ce e ăla "viitor", mami? Ce înseamnă "viitor"? (întrebare pusă doar ca să-mi distragă atenţia de la subiect, desigur. Fiindcă nu vroia să-mi dea dreptate cu I-urile alea...)
End of story.

 Dialoguri din astea avem cu zecile, pe zi. Păcat că atunci când pot să-mi adun gândurile, nu mi le mai amintesc.

Ştiţi cântecul ăla?

... ăla cu "Ninge iar! Cad fulgi din cer! Ninge iar pe strada noastră. Ninge iar şi este ger, E mai frig ca-n frigider!Ninge iar!" Tra la laaaaaaaa!!! Da, asta fredonez eu de când m-am trezit. Şi, cunoscându-mă îndeajuns de bine, asta o să fredonez mai toată ziua... Deci da, ninge iar. Şi bate vântul. Şi e iarnă. Şi totuşi e ceva ce nu înţeleg: de ce e lumea disperată că ninge iar? Pentru că e iarnă, trebuie să ningă. Îmi aduc aminte de nişte ierni de când eram copil, când era zăpadă la fel de multă, veneam de la şcoală şi ne dădeam pe ghiozdan în loc de sanie. Şi se rupeau ghiozdanele mele de piele una - două. Şi nu înţelegeau părinţii mei de ce se rup aşa repede. Şi-mi mai amintesc de momentele când se oprea circulaţia maşinilor pe străzi şi nu circulau decât autobuzele. De care ne prindeam şi ne lăsam traşi cu sania sau cu patinele. Şi ce distracţie era! Şi nu ştia nimeni de coduri portocalii, galbene şi roşii. Şi nimeni nu se panica. Pentru ca era iarnă şi era normal să ningă. Acum de ce nu mai e aşa de normal?

Prima victorie a zilei

Am reusit sa ajung la birou!!! Cu putina greutate, inotand pe alocuri in nameti, gafaind de zor si cu mucii siroaie, am ajuns. Ceea ce va doresc tuturor!

Rugile le-au fost ascultate...

De vineri, de cand au auzit ca o sa fie cod portocaliu, au inceput sa se uite lung si cu speranta in priviri pe geam.
- Cat e ceasul?
- 6 jumate zic eu.
- Nu ninge, iar au gresit astia de la meteo, au zis ca incepe codul portocaliu la 6. E 6 jumate, de ce nu ninge? intreba un baietel pe nume Luca
- Ai rabdare, o sa vina si zapada.
- Nu cred, iar au mintit astia...
Seara, cand au vazut ca ninge au inceput sa topaie. Si sa se roage. Sa tina codul ala portocaliu macar doua zile, sa se inchida scolile. Sambata dimineata i-am surprins uitandu-se lung pe geam indata ce s-au trezit. Sa verifice daca mai ninge. Aseara la culcare, cand sa ies din camerele lor, iar fuguta la geam. Sa verifice daca mai ninge. Azi de dimineata au decis ca sigur maine nu merg la scoala, sigur sigur se inchid scolile. :) Pe la pranz suna tati. Si le da vestea cea buna. Desigur, el, care e la o distanta considerabila de noi, a aflat primul ca maine scolile sunt inchise. Tipete si urale de fericire. Topaiala. Iar strigare de fericire. Multumiri Celui de sus ca le-a ascultat rugaciunile. Iar topaiala. Iar tipete. Acum, din 10 in 10 minute sunt intrebata: mami, asa-i ca nu culcam mai tarziu asta seara? Ca maine e luni dar noi nu mergem la scoala. Tra-la-la-la. :)

Doamne, ce bine e sa fii copil si sa te bucuri atat de sincer. Eu ma bucur de bucuria lor. Ce frumos e sa fii mama unor copii care se bucura atat de sincer de zapada asta, de codul asta rosu - portocaliu. Ce frumos e sa fii mama unor copii care au bujori in obrajori dupa o portie zdravana de stat in zapada. Ce frumos e sa fii mama unei fetite care nu se mai opreste din vorbit si cantat pentru ca maine nu merge la scoala. Ce frumos e sa fii mama unui baietel care sta cuibarit pe canapeaua din sufragerie si citeste linistit si bucuros pentru ca maine nu merge la scoala. Ce frumos e sa fiu mama lor! :)

A mai trecut un an

A mai trecut un an, aproape, de cand n-am mai trecut pe aici. N-am mai trecut pe aici de lene, din lipsa de timp, de inspiratie si chef. Pacat, n-am consemnat lucruri importante din viata noastra... Sa incerc un rezumat ar fi greu... Suntem bine, mai mari, mai frumosi desigur, unii dintre noi mai slabi, muuult mai slabi decat anul trecut pe vremea asta, mai destepti si mai cuminti :)

Am reusit sa o mut pe Ilinca la aceeasi scoala cu Luca, ceea ce e minunat pentru mine si incomparabil mai bine pentru ea. E mult mai fericita, ii place mai mult si nu se mai vaita dimineata ca nu vrea la scoala decat daca e cazul sa faca front comun cu fratele ei. Luca s-a hotarat ca e prea mult pentru mine sa fac teme cu doi copii, asa ca a facut progrese mari, isi face temele singur, e responsabil, rar uita cate ceva legat de scoala. Lucreaza si suplimentar, citeste foarte mult si isi vede de ale lui fara sa ma solicite prea mult. Dar cand ma solicita, trebuie sa-mi scot cartile mele vechi si sa ma documentez. Acum studiez intens gramatica limbii romane. Plus ca, daca a vazut ca a mai aparut un copil in casa care scrie urat, s-a hotarat ca e cazul sa scrie frumos. In clasa a IV-a. Asadar, mai trag speranta ca si Ilinca o sa scrie frumos. :) Ilinca e responsabila. Nu uita teme decat foarte rar, se straduieste sa-si indrepte greselile si e muncitoare. Dar nu are rabdare si uneori nu are incredere in ea. I se pare ca nu intelege, intra in panica si plange. Sunt delicioase momentele cand facem lectii pentru ca plange. :) Nu intelege ce explica mami, una - doua incepe sa bazaie. O apuca nervii, nu mai intelege nimic, ma apuca nervii sa o vad scriind printre lacrimi si muci. O trimit sa se calmeze, ea incepe mai rau si printre lacrimi si suspine imi spune ca ea nu plange. Aham, poate am eu halucinatii. Cand ne aude certandu-ne, apare Luca. Sa o salveze pe sora lui din ghearele mele. Dialogul incepe tot timpul la fel: "Ilinca, pot sa-ti dau un pupic?" Ii da un pupic pe frunte. Pe mine ma umfla rasul si ma dau doi pasi in spate. "" Ilinca, ce nu intelegi? Lasa ca-ti explic eu, ai sa vezi ca e usor." Acum doua seri i-a explicat in trei minute care-i treaba cu imprumutatul unei zeci atunci cand faci scaderi. Sincer, aceleasi explicatii ii dadusem si eu. Doar ca am folosit alte cuvinte. Se pare ca ei vorbesc aceeasi limba, pentru ca Ilinca a inteles imediat. Si a mai lucrat si 20 de scaderi, bonus de la mami. Le-a executat fara greseala. Nu a fost prima oara cand Luca a facut-o sa inteleaga lucruri pe care eu nu am reusit sa i le explic pe intelesul ei. Deci exista solidaritate in familia Adamescu :)

Cu toate bazaielile si lacrimile si suspinele, Ilinca e totusi delicioasa. Dialog de saptamana asta:
- Ilinca, ce note ai luat azi?
- Nu stiu, am uitat.
Peste 3 minute:
- Ilinca, ce nota zici ca ai luat azi?
- Tu n-auzi ca nu stiu? Am uitat.
Peste alte 2 minute:
- Mami, zi repede ce nota ai luat azi.
- Bine, iti spun, daca insisti atat, am luat iar un B la dictare!!! :)
Oh, joy!

B-uri de la scriere se compenseaza cu FBurile de la citit. Pentru ca citeste. Ma bucur ca am doi copii carora le place sa citeasca. De fapt, in ultimul timp citim toti 3 foarte mult. Ne-am facut abonamente la biblioteca si vesnic gasesti pe cate unul in casa cu o carte in mana. Suntem o familie de intelectuali, clar. :) Sunt mandra de copilul meu cel mare care ar renunta oricand la un joc pe calculator sau la un desen animat pentru o carte interesanta. Doamne ajuta sa-l tina obiceiul asta! Probabil ca si Ilinca o sa fie la fel.

Oricum, sunt doi copii minunati, care ma fac sa fiu mandra ca sunt mama lor. Care se cearta si se impaca de multe ori intr-o zi. Care fac front comun cand e cazul. Care au grija unul de celalalt cand trebuie. Care inca mai vor sa doarma cu mama lor din cand in cand. Care ma pun la incercare zi de zi. Care ma determina sa invat cot la cot cu ei pentru ca vreau sa ii mai pot ajuta. Am scos de la naftalina cartile de germana, cartile de gramatica si cartile de engleza. Din pacate nu am cari de matematica. Dar acolo muncesc in echipa cu Luca. Nu credeam ca ma mai apuc vreodata sa recitesc "Gramatica limbii romane". Sau verbele neregulate ale limbii germane. :).

Deci, respiram. Si daca respiram, e bine. Ceea ce va dorim si voua. Sa aveti un an spornic si minunat!